Multumesc

Mai mult ca sigur ati vrut de multe ori sa dati timpul inapoi si sa schimbati ceea ce ati facut. Ceea ce mi se pare mai interesant..ar fi sa ma intalnesc cu eu din vitor…sa imi spuna cum am ajuns, sa imi spuna unde am gresit, ce sa schimb sau sa ma incurajeze. Voi v-ati gandit la asta?

Ieri insa am avut ocazia sa ma intorc in timp, si ma vad din nou pe mine de acum 1-2 ani, experienta a fost incredibila. Am cunoscut o domnisoara fara sa stiu ce imi va rezerva vitorul, scopul discutiei a fost complet altul decat la cel care am ajuns. Am inceput sa vorbesc cu ea, incet incet m-a lasat sa o cunosc, si m-a lasat sa intru in viata ei cat de mult se poate la prima vorbareala. Rand dupa rand, cuvant dupa cuvant ii inghiteam vorbele secunda dupa secunda ora dupa ora se intorceau in mine sa ma duca din nou in fata mea. Si astfel am ajuns sa vorbesc cu mine. M-am trezit din nou in fata vechilor mele problem si vechilor mele temeri.

Aceleas eu care ma minteam ca pot traii din bucuria altora, acelas eu care spuneam ca am timp si pentru iubire mai tarziu, acelas eu incapatanat sa recunoasca faptul ca o culoare lipseste din curcubeul vietii mele.
Am vrut la inceput sa fac postul mai amanuntit, sa va prezint traiirile mele dar am decis ca e mai bine altfel. a
Vreau sa ii multumesc nespus domnisoarei ca mi-a daruit ceva ce nu credeam ca pot primi, ea a fost creeatoare propriei mele masini a timpului. Multumesc pentru fiecare secunda sper ca iti voi putea plati pentru fiecare in parte.

Am avut ocazia sa calatoresc in timp si sa ma intalnesc cu mine si am simtit ca renasc , dar voi, ce ati face voi daca ati avea ocazia sa mergeti inapoi? Ati accepta? Ati merge si v-ati lauda sau ati incerca cu disparare sa schimbati trecutul sau pur si simplu v-ati strange in brate si v-ati lasa sa evoluati in mod normal?

Unde se duc mustele iarna

Chiar..unde se duc?

Ma duc la o bere

Spuma de cafea

Am baut cafeaua de dimineata, ramand pe fundul cestii o pelicula de cafea imbratisata de cateva boabe de spuma pe peretii cestii. Obosit in urma sesiunii si a efortului de a invata pentru ultimul examen am inceput sa ma joc in ceasca.

Am luat cu lingurita 4-5 margele de spuma si leam ridicat pe peretele cestii, m-am plimbat putin cu lingurita, bucatica de spuma ramanand intacta si lipita de lingurita. am ridicat lingura din ceasca iar spuma a ramas suspendata pe ceasca. Am scufundat din nou lingurita pe fundul cesti trangand alte margele dupa lingurita. Trecand pe langa primele acestea s-au unit formand o masa mai mare, dar care era inca compocata. M-a amuzat cum s-au imbratisat si m-am hotarat sa repet actiunea. Dupa mai multe procese am strans o masa destul de mare,unita. M-am hotarat sa ma joc acum cu acea masa la fel ca si cu primele 5 margelute trangadu-le pe margina cesti...dar...off..s-a rupt...atunci am realizat...

Aruncat in pustiu omul e singur si urmareste orice interventie din exterior in speranta ca va atinge un punct mai bun... Daca pe drum v-a intalni un alt om si acesta singur ei se vor alatura si vor ramane impreuna. Ei vor continua sa mearga pe acelas drum. Insa cu cat vor inainta mai mult vor cunoaste din ce in ce mai multi oameni carora li se vor alatura. Insa cand vor trebuii sa ia o hotarare daca sa continue sa mai caute sau sa ramana in loc grupul se va divide in 2 la inceput..apoi cu cat sunt mai multe decizi cu atat grupul se va divide mai mult ajungand in final la cateva unitati marunte ca la inceput care vor lucra impreuna.

Omul..acest animal social...vrea mereu mai multe cunostiinte...dar cand va trebuii sa merga undeva isi va lua doar o parte din prieteni..acei cativa prieteni care il vor urma indiferent unde si care il sustine mereu...

O intrebare totusi... care e cantitatea de margele la care trebuia sa ma opresc pt ca grupul meu sa fie cel mai mare dar sa fie si compact

Va multumesc voua margele vecine care ma urmati indiferent de unde ma poarta lingurita vietii...

To much love will kill you - Queen

nu cred ca melodia are un vidioclip al ei, dar cantecul e superb, iar imaginile nu sunt atat de rele...

Pe bune....cum?

Cum sa inteleg femeile/fetele ce vreti voi...de sex feminin?

Ma adancesc mereu in discutii cu fete asupra carora cred ca am control (asupra discutilor) si brusc ma trezesc intr-o gaua neagra unde tot ce spun e absorbit de intuneric si orice spune ea ma atrage si mai mult in necunoscut..
Ce Dumnezeu trebuie sa fac sa inteleg si eu sirul logici voastre...nu...nu vreau sa va dezvaluiti marele mister din spatele vorbelor voastre..vreau doar sa inteleg ce vreti sa spuneti ,,Cum Doamne cum..?"

Poate m-am distandat putin de ideea centrala a blogului..dar toata poezia asta a luat nastere pe strazile Timisoarei cu gandul la faptul unde am gresit intr-o relatie cu ea...

Poate reuseste cineva sa imi spuna si mie cum se traieste in societate...alaturi de "ea"...

Cum e Timisoara?

Zilele trecute am facut o mica plimbare prin iubitul meu oras pe care pot sa spun cu parere de rau de mult nu l-am mai savurat.Cu aceasta ocazie am avut o serie de surprize, inainte sa va spun parerea mea as dori sa imi spuneti voi ce parere aveti de acest oras.

Va las pe voi sa hotarati criterile dupa care il apreciati...
Va rog spuneti-mi si mie cum vedeti voi Timisoara.

Va Multumesc.

Nicaieri

Mulţi poeţi îşi plâng tristeţea…
Boala ce le precede bătrâneţea,
Muza lor in veci nemuritoare
Sursa rimei creatoare.

Îşi îmbracă durerea mereu
in armura rimei rostite cu greu;
In aur viu si rece
Ce-ntreaga tinereţe le petrece.

Iar eu simplu muritor
Mă adâncesc in ea si mor.
Nu pot sa tac, dar nici sa vorbesc,
Viată dulce eu nu te iubesc!

Lipsit de grandoarea rimei muzicale
Nu pot sa apuc pe a poetului cale,
Lipsit de nesimţirea oamenilor cruzi
Nu pot sa fac ca ei, tu să mă auzi…

Îmi rămâne doar sa te iubesc…
Singur, în taină în moarte sa cresc
Să tac mereu în faţa ochilor tai
Sa te apăr nevăzut de îngerii rai.

Ce prostie..

Poezie…mda , ce prostie e sa scrii
O poezie de care nimeni nu va şti,
Versuri coapte aruncate in zadar.
Sentimente care nu vor fi mărgăritar

Eminescu poet a fost,si a murit.
Cu ce-l bucură ca poezia a trăit?
Sentimente pure îngheţate pe o foaie,
Citite acum iubitei de oricare fraier.

Un înger si un demon i-au dat inspiraţie,
Fraierului dorinţa de sex ii da graţie;
Versuri din rai şi din iad rupte
Acum inima fecioarei uşor io corupe.

Ce a fost odată aur pentru zei
Acum este doar praf in ochii ei,
Ceea ce făcea odată îngerii să zboare
A murit, rămânând o umbră neîncrezătoare.

Poezie… mda, plină cu a mele sentimente
Lasă,vei muri înainte de crudele momente
Zei, cristale, perle, cu toate eşti înzestrată
Ce contează ca nimeni nu te va iubi vreodată…

Trăi-vom solitari pe acest pământ
Eu fără ea, tu fără crezământ
Noi amândoi o vom iubi pe ea
Ca e buna,e frumoasă, e steaua mea.

Trandafirul nimanui

In umbra frunzelor mereu

Stau invis. Ce greu,

Ce greu imi e acum sa te privesc.

Suspin mereu, sub zambetu-ti, gresesc.

Cerescul cer la san te-mbratiseaza,

Privirea ta mereu visuri imi creeaza,

Raza imbuclata m-atinge inghetata

Iubirea cu cerul de tine creata.

In vara petale ti-au mangaiat surasul…

Noaptea sub frunze iti dispare plansul..

In vis..of..in viata totul e o clipa

Sub mangaierea-ti tandra spini nu se mai misca.

Dar ai plecat la el, albastru nepatruns

Cer inorat, de fericire impuns

Te-ai asezat mandra in ale lui soapte

Eu sunt aici, tu esti departe.

Trandafir al nimanui ma ofilesc…

Jos pe pamant in amintire ma vestejesc

In noptile cu luna plina, te vad acolo sus

Si simt cum venele-mi ingheata -n apus.

Cu fulgi de nea ma incalzesc acum,

De cand ai plecat, caldura e scrum.

Spini cu care odata ma mandream

Nu mai sunt, nu mai sunt ce eram.

Acum ma mai opresc o data sa te privesc

Steaua, a mea.. nu,..nu te mai iubesc

Raman al nimanui pe veci;

Eu si cu mine,,,al singuratatii colegi.

Pentru tine

Scumpa mea domnisoara

Lacrimile nu sunt o comoara !

Nu-I lasa sa te doboare,

Nu-ti lasa sufletul in iad sa coboare.

Fi tu fericita ca-ci te ai pe tine,

Ai ramas frumuoasa,aceleasi maini fine,

Nu s-a schimbat nimic de ultima oara

Esti aceiasi tu,aceiasi dulce fecioara.

O fi plecat el,dar ai ramas tu

Aceiasi faptura sub a sarelui spectru

Nu te pierde in lacrimi adanci,

Stii prea bine ca viata nu e pentru stanci

Hai zambeste, stiu ca poti

Lasa lacrimile pentru cei morti

Tu zambeste, fi din nou zeita lumi tale

Cu un zambet pornesti pe a fericiri cale