Mulţi poeţi îşi plâng tristeţea…
Boala ce le precede bătrâneţea,
Muza lor in veci nemuritoare
Sursa rimei creatoare.
Îşi îmbracă durerea mereu
in armura rimei rostite cu greu;
In aur viu si rece
Ce-ntreaga tinereţe le petrece.
Iar eu simplu muritor
Mă adâncesc in ea si mor.
Nu pot sa tac, dar nici sa vorbesc,
Viată dulce eu nu te iubesc!
Lipsit de grandoarea rimei muzicale
Nu pot sa apuc pe a poetului cale,
Lipsit de nesimţirea oamenilor cruzi
Nu pot sa fac ca ei, tu să mă auzi…
Îmi rămâne doar sa te iubesc…
Singur, în taină în moarte sa cresc
Să tac mereu în faţa ochilor tai
Sa te apăr nevăzut de îngerii rai.
Poezie…mda , ce prostie e sa scrii
O poezie de care nimeni nu va şti,
Versuri coapte aruncate in zadar.
Sentimente care nu vor fi mărgăritar
Eminescu poet a fost,si a murit.
Cu ce-l bucură ca poezia a trăit?
Sentimente pure îngheţate pe o foaie,
Citite acum iubitei de oricare fraier.
Un înger si un demon i-au dat inspiraţie,
Fraierului dorinţa de sex ii da graţie;
Versuri din rai şi din iad rupte
Acum inima fecioarei uşor io corupe.
Ce a fost odată aur pentru zei
Acum este doar praf in ochii ei,
Ceea ce făcea odată îngerii să zboare
A murit, rămânând o umbră neîncrezătoare.
Poezie… mda, plină cu a mele sentimente
Lasă,vei muri înainte de crudele momente
Zei, cristale, perle, cu toate eşti înzestrată
Ce contează ca nimeni nu te va iubi vreodată…
Trăi-vom solitari pe acest pământ
Eu fără ea, tu fără crezământ
Noi amândoi o vom iubi pe ea
Ca e buna,e frumoasă, e steaua mea.
In umbra frunzelor mereu
Stau invis. Ce greu,
Ce greu imi e acum sa te privesc.
Suspin mereu, sub zambetu-ti, gresesc.
Cerescul cer la san te-mbratiseaza,
Privirea ta mereu visuri imi creeaza,
Raza imbuclata m-atinge inghetata
Iubirea cu cerul de tine creata.
In vara petale ti-au mangaiat surasul…
Noaptea sub frunze iti dispare plansul..
In vis..of..in viata totul e o clipa
Sub mangaierea-ti tandra spini nu se mai misca.
Dar ai plecat la el, albastru nepatruns
Cer inorat, de fericire impuns
Te-ai asezat mandra in ale lui soapte
Eu sunt aici, tu esti departe.
Trandafir al nimanui ma ofilesc…
Jos pe pamant in amintire ma vestejesc
In noptile cu luna plina, te vad acolo sus
Si simt cum venele-mi ingheata -n apus.
Cu fulgi de nea ma incalzesc acum,
De cand ai plecat, caldura e scrum.
Spini cu care odata ma mandream
Nu mai sunt, nu mai sunt ce eram.
Acum ma mai opresc o data sa te privesc
Steaua, a mea.. nu,..nu te mai iubesc
Raman al nimanui pe veci;
Eu si cu mine,,,al singuratatii colegi.
Lacrimile nu sunt o comoara !
Nu-I lasa sa te doboare,
Nu-ti lasa sufletul in iad sa coboare.
Fi tu fericita ca-ci te ai pe tine,
Ai ramas frumuoasa,aceleasi maini fine,
Nu s-a schimbat nimic de ultima oara
Esti aceiasi tu,aceiasi dulce fecioara.
O fi plecat el,dar ai ramas tu
Aceiasi faptura sub a sarelui spectru
Nu te pierde in lacrimi adanci,
Stii prea bine ca viata nu e pentru stanci
Hai zambeste, stiu ca poti
Lasa lacrimile pentru cei morti
Tu zambeste, fi din nou zeita lumi tale
Cu un zambet pornesti pe a fericiri cale
