Daca iubesti fara sa speri
De-a fi iubit vrodata,
Se-ntuneca de lungi pareri
De rau viata toata.
Si-ti lasa-n suflet un amar
Si in gandiri asemeni,
Caci o iubire in zadar
Cu moartea-i sor’ de gemeni.
Dar vindecarea la dureri
In piept, in partea stanga-i,
De-acolo trebuie sa ceri
Cuvinte sa te mangai.
Acolo afli adapost
Oricate se intample,
Ca s-un amor care-ar fi fost,
Viata ta o imple.
Caci un luceafar rasarit
Din linistea uitarii
Da orizon nemarginit
Singuratatii marii.
Si ochiul tau intunecat
Atunci il umple plansul,
Iar ale vietii valuri bat
Calatorind spre dansul.
Si dau cadente de nespus
Durerii tale lunge
Pe cand luceafarul e sus
Ca sa nu-l poti ajunge.
Zambeste trist cu raze reci
Sperantelor desarte:
In veci iubi-o-vei, in veci
Va ramanea departe.
S-a tale zile-or fi cum sunt
Pustii ca niste stepe;
Iar noptile de-un farmec sfant
Ce nu-l mai poti pricepe.
Mihai Eminescu
2 comments:
influenta eminesciana pura :D
si pana nu am ajuns la cuvatul luceafarul, totul era atat de evident :P frumos ca-l intelegi pe eminescu 8->
Multumesc, dar eu nu il inteleg pe Eminescu, oricat de mult mi-as dori nu pot...dar a reusit el sa inteleaga iubirea si sa ma inteleaga si pe mine.
Post a Comment