Multumesc

Mai mult ca sigur ati vrut de multe ori sa dati timpul inapoi si sa schimbati ceea ce ati facut. Ceea ce mi se pare mai interesant..ar fi sa ma intalnesc cu eu din vitor…sa imi spuna cum am ajuns, sa imi spuna unde am gresit, ce sa schimb sau sa ma incurajeze. Voi v-ati gandit la asta?

Ieri insa am avut ocazia sa ma intorc in timp, si ma vad din nou pe mine de acum 1-2 ani, experienta a fost incredibila. Am cunoscut o domnisoara fara sa stiu ce imi va rezerva vitorul, scopul discutiei a fost complet altul decat la cel care am ajuns. Am inceput sa vorbesc cu ea, incet incet m-a lasat sa o cunosc, si m-a lasat sa intru in viata ei cat de mult se poate la prima vorbareala. Rand dupa rand, cuvant dupa cuvant ii inghiteam vorbele secunda dupa secunda ora dupa ora se intorceau in mine sa ma duca din nou in fata mea. Si astfel am ajuns sa vorbesc cu mine. M-am trezit din nou in fata vechilor mele problem si vechilor mele temeri.

Aceleas eu care ma minteam ca pot traii din bucuria altora, acelas eu care spuneam ca am timp si pentru iubire mai tarziu, acelas eu incapatanat sa recunoasca faptul ca o culoare lipseste din curcubeul vietii mele.
Am vrut la inceput sa fac postul mai amanuntit, sa va prezint traiirile mele dar am decis ca e mai bine altfel. a
Vreau sa ii multumesc nespus domnisoarei ca mi-a daruit ceva ce nu credeam ca pot primi, ea a fost creeatoare propriei mele masini a timpului. Multumesc pentru fiecare secunda sper ca iti voi putea plati pentru fiecare in parte.

Am avut ocazia sa calatoresc in timp si sa ma intalnesc cu mine si am simtit ca renasc , dar voi, ce ati face voi daca ati avea ocazia sa mergeti inapoi? Ati accepta? Ati merge si v-ati lauda sau ati incerca cu disparare sa schimbati trecutul sau pur si simplu v-ati strange in brate si v-ati lasa sa evoluati in mod normal?

Unde se duc mustele iarna

Chiar..unde se duc?

Ma duc la o bere

Spuma de cafea

Am baut cafeaua de dimineata, ramand pe fundul cestii o pelicula de cafea imbratisata de cateva boabe de spuma pe peretii cestii. Obosit in urma sesiunii si a efortului de a invata pentru ultimul examen am inceput sa ma joc in ceasca.

Am luat cu lingurita 4-5 margele de spuma si leam ridicat pe peretele cestii, m-am plimbat putin cu lingurita, bucatica de spuma ramanand intacta si lipita de lingurita. am ridicat lingura din ceasca iar spuma a ramas suspendata pe ceasca. Am scufundat din nou lingurita pe fundul cesti trangand alte margele dupa lingurita. Trecand pe langa primele acestea s-au unit formand o masa mai mare, dar care era inca compocata. M-a amuzat cum s-au imbratisat si m-am hotarat sa repet actiunea. Dupa mai multe procese am strans o masa destul de mare,unita. M-am hotarat sa ma joc acum cu acea masa la fel ca si cu primele 5 margelute trangadu-le pe margina cesti...dar...off..s-a rupt...atunci am realizat...

Aruncat in pustiu omul e singur si urmareste orice interventie din exterior in speranta ca va atinge un punct mai bun... Daca pe drum v-a intalni un alt om si acesta singur ei se vor alatura si vor ramane impreuna. Ei vor continua sa mearga pe acelas drum. Insa cu cat vor inainta mai mult vor cunoaste din ce in ce mai multi oameni carora li se vor alatura. Insa cand vor trebuii sa ia o hotarare daca sa continue sa mai caute sau sa ramana in loc grupul se va divide in 2 la inceput..apoi cu cat sunt mai multe decizi cu atat grupul se va divide mai mult ajungand in final la cateva unitati marunte ca la inceput care vor lucra impreuna.

Omul..acest animal social...vrea mereu mai multe cunostiinte...dar cand va trebuii sa merga undeva isi va lua doar o parte din prieteni..acei cativa prieteni care il vor urma indiferent unde si care il sustine mereu...

O intrebare totusi... care e cantitatea de margele la care trebuia sa ma opresc pt ca grupul meu sa fie cel mai mare dar sa fie si compact

Va multumesc voua margele vecine care ma urmati indiferent de unde ma poarta lingurita vietii...

To much love will kill you - Queen

nu cred ca melodia are un vidioclip al ei, dar cantecul e superb, iar imaginile nu sunt atat de rele...

Pe bune....cum?

Cum sa inteleg femeile/fetele ce vreti voi...de sex feminin?

Ma adancesc mereu in discutii cu fete asupra carora cred ca am control (asupra discutilor) si brusc ma trezesc intr-o gaua neagra unde tot ce spun e absorbit de intuneric si orice spune ea ma atrage si mai mult in necunoscut..
Ce Dumnezeu trebuie sa fac sa inteleg si eu sirul logici voastre...nu...nu vreau sa va dezvaluiti marele mister din spatele vorbelor voastre..vreau doar sa inteleg ce vreti sa spuneti ,,Cum Doamne cum..?"

Poate m-am distandat putin de ideea centrala a blogului..dar toata poezia asta a luat nastere pe strazile Timisoarei cu gandul la faptul unde am gresit intr-o relatie cu ea...

Poate reuseste cineva sa imi spuna si mie cum se traieste in societate...alaturi de "ea"...

Cum e Timisoara?

Zilele trecute am facut o mica plimbare prin iubitul meu oras pe care pot sa spun cu parere de rau de mult nu l-am mai savurat.Cu aceasta ocazie am avut o serie de surprize, inainte sa va spun parerea mea as dori sa imi spuneti voi ce parere aveti de acest oras.

Va las pe voi sa hotarati criterile dupa care il apreciati...
Va rog spuneti-mi si mie cum vedeti voi Timisoara.

Va Multumesc.

Nicaieri

Mulţi poeţi îşi plâng tristeţea…
Boala ce le precede bătrâneţea,
Muza lor in veci nemuritoare
Sursa rimei creatoare.

Îşi îmbracă durerea mereu
in armura rimei rostite cu greu;
In aur viu si rece
Ce-ntreaga tinereţe le petrece.

Iar eu simplu muritor
Mă adâncesc in ea si mor.
Nu pot sa tac, dar nici sa vorbesc,
Viată dulce eu nu te iubesc!

Lipsit de grandoarea rimei muzicale
Nu pot sa apuc pe a poetului cale,
Lipsit de nesimţirea oamenilor cruzi
Nu pot sa fac ca ei, tu să mă auzi…

Îmi rămâne doar sa te iubesc…
Singur, în taină în moarte sa cresc
Să tac mereu în faţa ochilor tai
Sa te apăr nevăzut de îngerii rai.

Ce prostie..

Poezie…mda , ce prostie e sa scrii
O poezie de care nimeni nu va şti,
Versuri coapte aruncate in zadar.
Sentimente care nu vor fi mărgăritar

Eminescu poet a fost,si a murit.
Cu ce-l bucură ca poezia a trăit?
Sentimente pure îngheţate pe o foaie,
Citite acum iubitei de oricare fraier.

Un înger si un demon i-au dat inspiraţie,
Fraierului dorinţa de sex ii da graţie;
Versuri din rai şi din iad rupte
Acum inima fecioarei uşor io corupe.

Ce a fost odată aur pentru zei
Acum este doar praf in ochii ei,
Ceea ce făcea odată îngerii să zboare
A murit, rămânând o umbră neîncrezătoare.

Poezie… mda, plină cu a mele sentimente
Lasă,vei muri înainte de crudele momente
Zei, cristale, perle, cu toate eşti înzestrată
Ce contează ca nimeni nu te va iubi vreodată…

Trăi-vom solitari pe acest pământ
Eu fără ea, tu fără crezământ
Noi amândoi o vom iubi pe ea
Ca e buna,e frumoasă, e steaua mea.

Trandafirul nimanui

In umbra frunzelor mereu

Stau invis. Ce greu,

Ce greu imi e acum sa te privesc.

Suspin mereu, sub zambetu-ti, gresesc.

Cerescul cer la san te-mbratiseaza,

Privirea ta mereu visuri imi creeaza,

Raza imbuclata m-atinge inghetata

Iubirea cu cerul de tine creata.

In vara petale ti-au mangaiat surasul…

Noaptea sub frunze iti dispare plansul..

In vis..of..in viata totul e o clipa

Sub mangaierea-ti tandra spini nu se mai misca.

Dar ai plecat la el, albastru nepatruns

Cer inorat, de fericire impuns

Te-ai asezat mandra in ale lui soapte

Eu sunt aici, tu esti departe.

Trandafir al nimanui ma ofilesc…

Jos pe pamant in amintire ma vestejesc

In noptile cu luna plina, te vad acolo sus

Si simt cum venele-mi ingheata -n apus.

Cu fulgi de nea ma incalzesc acum,

De cand ai plecat, caldura e scrum.

Spini cu care odata ma mandream

Nu mai sunt, nu mai sunt ce eram.

Acum ma mai opresc o data sa te privesc

Steaua, a mea.. nu,..nu te mai iubesc

Raman al nimanui pe veci;

Eu si cu mine,,,al singuratatii colegi.

Pentru tine

Scumpa mea domnisoara

Lacrimile nu sunt o comoara !

Nu-I lasa sa te doboare,

Nu-ti lasa sufletul in iad sa coboare.

Fi tu fericita ca-ci te ai pe tine,

Ai ramas frumuoasa,aceleasi maini fine,

Nu s-a schimbat nimic de ultima oara

Esti aceiasi tu,aceiasi dulce fecioara.

O fi plecat el,dar ai ramas tu

Aceiasi faptura sub a sarelui spectru

Nu te pierde in lacrimi adanci,

Stii prea bine ca viata nu e pentru stanci

Hai zambeste, stiu ca poti

Lasa lacrimile pentru cei morti

Tu zambeste, fi din nou zeita lumi tale

Cu un zambet pornesti pe a fericiri cale

Cantec

Inceput,sfarsit, un cantec al durerii
Cantat de frunze-n coma pe pamant,
Un cantec mut, in arsita placerii…
Un cantec viu al sufletului mormant.

Vantul vesel marsaluieste spre victorie
Protejat de armura toamnei tarzii,
Canta inca din memorie
Cantul mortuar de cand voi murii.

Cadavre de frunze iti canta sub picioare
Isi spun despre mine de acum;
Dar tu… treci, mereu nepasatoare.
Caci urmezi al fericirii drum.

Pierdut etern in cantul cel romantic
Ma sting in iarna… inghetat de vise,
Sub sabia grea a timpului cel antic
Traiesc mereu in fata inimilor inchise.

Cantec mut, pe-a frunzelor buze,
Adoarme sub zapada grea,
Saruta inca o data acele muze…
Pe mai tarziu! iubirea mea.

De ce arata asa moartea?

Din ciclu hai sa mai gandim putin, am extras si eu o intrebare ce ma bantuie de cateva zile "De ce moartea este un schelet negru, malefic cu o arma ascutita in mana inconjurat de ceata sau fum, apare frecvent noaptea si scoate si un sunet malefic?". De ce nu ii un inger alb, care te ia in brate pe un norisor pufos si te duce in fata lui Dumnezeu care te va judeca. De ce exita aceasta teama de moarte, de ce e malefica...mai in toate religiile lumii mortea e inceputul unei noi vieti, care se crede a fi mai buna decat asta..atunci de ce ne este frica sa trecem dincolo, de ce vedem moartea ca un lucru malefic si nu ca ajutorul mult asteptat de a fi fericiti?

Daca iubesti fara sa speri

Daca iubesti fara sa speri
De-a fi iubit vrodata,
Se-ntuneca de lungi pareri
De rau viata toata.

Si-ti lasa-n suflet un amar
Si in gandiri asemeni,
Caci o iubire in zadar
Cu moartea-i sor’ de gemeni.

Dar vindecarea la dureri
In piept, in partea stanga-i,
De-acolo trebuie sa ceri
Cuvinte sa te mangai.

Acolo afli adapost
Oricate se intample,
Ca s-un amor care-ar fi fost,
Viata ta o imple.

Caci un luceafar rasarit
Din linistea uitarii
Da orizon nemarginit
Singuratatii marii.

Si ochiul tau intunecat
Atunci il umple plansul,
Iar ale vietii valuri bat
Calatorind spre dansul.

Si dau cadente de nespus
Durerii tale lunge
Pe cand luceafarul e sus
Ca sa nu-l poti ajunge.

Zambeste trist cu raze reci
Sperantelor desarte:
In veci iubi-o-vei, in veci
Va ramanea departe.

S-a tale zile-or fi cum sunt
Pustii ca niste stepe;
Iar noptile de-un farmec sfant
Ce nu-l mai poti pricepe.

Mihai Eminescu

Nu sunt poet...

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii,
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veşmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Nenduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri,
Când nimic nu ai de spus.

"Criticilor mei" M.Eminescu

Dragii mei prieteni... nu cititi poezia lui Eminescu..simtiti-o .."E usor a scrie versuri,/Cand nimic nu ai a spune" Nu sunt poet, nu stiu sa fac poezii..ceea ce vedeti voi aici e doar un sir de sentimente tranformate in cuvinte care rimeaza...dar aceste cuvinte nu se pot ridica la rangul de poezii, le lipseste caracterul artistic, acel sentiment care te face sa prinzi aripi , care te face sa te regasesti in fiecare vers, eu nu v-am oferit decat o poza a unui suflet..nu o oglinda in care sa va regasiti sufletul. Sa fie clar pentru toti...nu sunt poet

Cui..?

Am citit undeva..(poate si voi ati citit)..ca la etaju unui spital sa amenajat o sala unde se intalneau cei care urmau sa moara si se incurajau uni pe alti...si nu se laudau cu ce bogatii au dobandit in viata sau cu cate partide de sex au avut...si am stat si mam gandit si eu cu mintea mea de copil..daca ar fi sa mor peste ceva timp...ce as vrea sa spun celor din jur...nu prea am reusit sa ma gandesc la ceva anume.In principiu m-am gandit la prieteni, si sa incerc sa ii fac sa rada pt o ultima oara sa ma tina minte asa si sa nu uite nici un moment cat de mult leam iubit zambetul si rasul. Dar voi? daca ar fi sa muriti in viitorul apropiat..ce...si mai ales cui ati dorii sa-i spuneti?

Cand

Cand zambetu sa stins,
Cand rasul fericire na pretins,
Cand o lacrima a inghetat,
Cand suspinul nu a mai existat,
Cand noaptea era zi in intuneric,
Cand totul e un vis himeric,
Cand timpul a inceput sa tremure,
Cand extazul nu poate sa cutremure
Cand iubirea incepe sa ucida
Cand trupul iti e doar o caramida
Atunci, mereu… vei fi, ai fost … eu

Obosit

Vanata sta pana de la atata scris
Insangerati mis ochii de la atata vis
Obosita-mi sta penita in calimara
Dezgustat mie creierul de viata amara

Degeaba mai asteapta luna a mea inchinaciune
Caietu verde e acum un negru taciune
Degeaba mai astepti tu lume cruda
De mult sfasiat aceasta runda

Si stau intins pe rugul meu de crini
Am inceput sa vad ai mortii spinii
Si-astept ca trupul slabit de durere
Sa imi urmez sufletul pe a neantului avere

Si ard incet la fel cand te-asteptam pe tine
Dar nu mai plang, mort mie duhul din mine
E pustiu pe cararile mintii mele
Carari aurite batute demult de saruturile tale

Si acum mai am o ultima iubita
Cu ochii reci si negri, ne mine dorita
Si-ncet iti simnt parfumul ametitor
Tu moarte cu parul prin lume rataritor

Spre buze-ti mov ma indrept cutezator
Sa am un ultim sarut inainte sa mor
Fericit simt cum sufletul in brate mi-l cuprinzi
Moarte – iubita de clestar mie sa-mi razi

O privesc acum in ochi plecand de langa mine
Nici moartea nu-mi da iubirea promise de Tine
Stau viu in sicriul meu de spini gandidu-ma . . .